Observații pe marginea competiției Superblog

De ce de pe margine, puteți înțelege citind articolul de pe Simplu în care explic ce este acest Superblog. Dar faptul că nu particip nu mă oprește din a-l observa (de altfel ar fi și greu să-l ignor, 270 de blogări care s-au înscris, te dai de el peste tot), poate cu un ochi mai obiectiv decât cei implicați, datorită detașării pe care ți-o dă statul pe tușă. Așadar, la o lună și câteva zile de la începerea acestui concurs, adică la puțin peste jumătatea lui, iată constatările pe care le-am putut face privind cu atenție:

1. Traficul scade, nene!

Se plâng participanții că de când scriu pentru Superblog, le-a scăzut traficul! Serios? Nu cred să fie vorba de așa ceva! Doar Superblog e un concurs creativ, care-ți pune imaginația la contribuție, nu? A, că trebuie să mai promovezi pe acolo ceva produse, să trimiți câțiva pupici înspre sponsori, să pui niște logouri, linkuri și cuvinte cheie, asta ce-i așa de mare lucru? Cu pupicii suntem învățați, doar pe bloguri lumea e sensibilă și pune poze cu pisici și cu curcubee. Păi nu? Dincolo de asta, stimați concurenți, vă spun eu care-i motivul principal pentru care nu mai intră traficu' pe blogul vostru: traficu' este ocupat la rândul lui să scrie pentru Superblog! :lol:

2. Blogării nu știu aritmetică !?!

Și nu din aia avansată, cu diferențiale și chestii. Din aia simplă. Matematică rudimentară, de clasele 1-4. Să vă dau un exemplu concret de mostră grăitoare pentru o astfel de problemă, care să exemplifice ce vreau să zic:

Participi la un concurs de creație în care trebuie să faci reclamă, în articolele tale, la diverse produse. Așadar, articolul tău are două componente: una publicitară și una de creativitate. Reclama efectivă se bonifică cu 50 de puncte. Punctajul maxim per articol este de 100 de puncte. Câte puncte obții dacă scrii un articol extrem de creativ și ingenios dar fără reclamă?

Ei bine, dacă ați zis 50, aveți dreptate. Ăsta e rezultatul corect. Problema-i că blogării sunt afoni la aritmetică. Că altfel nu se explică de ce majoritatea dintre ei se așteaptă ca rezultatul să fie 100 și se miră când practica le demonstrează altceva. A, că nu s-au specificat foarte explicit datele problemei, mai ales partea cu reclama, asta mno, ce să zic, trebuie să mai și citești printre rânduri...

3. Scrisul este mijloc și scop în sine ;)

Pentru mulți dintre ei, cred. Adică asta-i și puțină speculație, că nu am făcut sondaj, dar am așa ca o senzație, bănuială, numiți-o cum vreți, că blogării se angrenează în competiția asta din cele mai pure și nobile intenții. Cum ar fi să-și dezvolte imaginația și abilitățile scriitoricești, să cunoască lume, să se împrietenească cu alți blogări șamd. Nicidecum din motive pecuniare, cum ar fi să câștige ceva premii, care sigur că-i bine că există dar nu constituie obiectul aspirației lor. Deci chestia asta e foarte faină.

Ce e interesant aici este că unii, după ce iau note mici la diverse probe, note care le spulberă șansele de a ajunge în top și deci de a primi ceva premiu, realizează brusc că de fapt Superblog nu-i așa mare chestie, lume nouă nu prea întâlnesc că-s tot blogării de anul trecut pe care-i știau, scrisul nu-i așa de creativ că există multe condiții tehnice, și în consecință se lasă de concurs. Evident, fără nici o legătură cu premiile. Doar v-am zis de la început că nu de aia s-au băgat ei în joc.

4. Unii blogări plagiază :|

Asta-i cea mai tare chestie. Sau așa mi se pare mie, ca blogăr, să copiezi textele altora. Blogul nu este o lucrare de control ci o carte, un eseu, o culegere de proză sau poezie. Cum ar fi ca un romancier să dea copy/paste din alte cărți în noul lui roman? În primul rând, s-ar trăda pe el însuși. Dar sigur că asta nu-i o chestie specifică Superblog-ului, ci respectivilor, și evident că năravul n-o fi fost deprins doar de acum. Totuși, Superblog l-a scos la iveală, așa că am putut și eu comenta pe marginea lui. Evident, cu bătaie spre ei și nu spre Superblog.

5. Claudia Pătrașcu este o tipă faină :*

Am lăsat ce-a fost mai bun la sfârșit. Respectiv că persoana care se ocupă cu relațiile publice din partea organizatorilor, pe numele ei Claudia Pătrașcu, este o fată frumoasă, carismatică, cu o voce minunată și un fin simț al umorului. Vă pun un clip la întâmplare cu ea, că vă dați seama că n-am stat să le urmăresc cap-coadă, de obicei îmi dau seama de chestiile ăstea imediat:


Mno, sigur, se mai vede și din cum relaționează pe grupul lor de pe Facebook cu ceilalți, și din altele. Zicea că se gândește să-și facă blog pe viitor. Eu îi urez succes.

Cam asta a fost. Poate până la sfârșit să mai vin cu alte observații. Și pentru că logoul ediției curente îmi displace profund, deși-i pe maro la fel ca tema acestui blog, am pus o variantă a lui, în care apare și editura Nemira (unul dintre sponsori). A doua imagine e cu Irealia, o altă feblețe de-a mea. Și, în sfârșit, mai menționez că îi țin pumnii Danei Lalici, autoare pe Sexul Slab (dar mai tare decât pare), care nu doar că participă dar are și șanse la podium. Știu, deja am menționat trei fete, și am fost destul de reținut. Asta e, îmi recunosc viciile...

Vocea României și ProTV

N-am urmărit Vocea României până acum. Weekendul ăsta m-am uitat, și mi-a plăcut. Despre ce este vorba? Vocea României e o emisiune (de pe ProTV) în care se descoperă talente muzicale. Oarecum de genul Românii au talent, dar cu orientare exclusiv pe muzică. Candidatul urcă pe scenă și dă tot ce poate. Juriul, format din patru piese (Loredana Groza, Marius Moga, Smiley și Horia Brenciu), stă cu spatele la el, pentru a nu fi influențat de alți factori decât cei sonori. Dacă unuia dintre cei patru îi place ce aude, se întoarce și îl ia pe solist la el în echipă. Dacă se întorc mai mulți, solistul poate alege la cine merge. Acum sunt în faza selecțiilor, am înțeles că mai târziu bătaia se va da între cele patru echipe conduse (și selectate) de fiecare dintre cei patru membri ai juriului.

Ca să vă faceți o idee despre calitatea unora dintre participanți, iată un clip cu Stella Anita:


După cum se poate observa în partea de sus a imaginii, clipul a fost înregistrat cu versiunea gratuită a programului Bandicam, despre care poate o să scriu cândva. Dar să revenim la oile noastre. Ziceam că m-am uitat la Vocea României și mi-a plăcut. Cu ProTV-ul însă este altă mâncare de pește. Și anume, îmi vine să le adresez niște cuvinte de largă circulație populară, dar mă abțin, că aici e blog serios și ne bate CNA-ul. Ideea nu e despre post, ci despre site-ul ProTV. Că e plin de reclame, înțeleg. Că sunt bătuți în cap cei care fac înregistrările și nu redau decât exact secvența cu cântatul, milimetric, și asta înțeleg, că săracii, atât îi duce capul. Adică pe bune, să vedem și noi o reacție, ce-au vorbit pe urmă cu cei din juriu, că poate am ratat o emisiune? Ei ași! Dar ce pretenții să ai, când și filmările sunt deseori întrerupte de intervențiile celui-din-culise-care-discută-cu-familia-celui-de-pe-scenă? Mno, în fine. Mai înțeleg și faptul că la începutul clipului cei de pe site-ul ProTV ne bagă pe gât o reclamă video scurtă. Dar și în mijlocul lui?!?

Da, ați citit bine: se bagă reclame și în mijlocul clipului! Mă rog, undeva în interiorul lui, nu chiar la mijloc. Un clip de două minute de muzică e întrerupt de 20 de secunde de publicitate. Ai pe bune? Și te mai miri că săracele ziare și posturi TV nu înțeleg de ce pierd lupta cu blogurile și internetul. Anyway, hai să încapsulez un clip aici, să văd, poate scap de acea reclamă intrnă:



Yep, a dispărut. Dar începe să se deruleze o altă reclamă când deschid pagina! Singură! Și după ce în sfârșit se termină, și dau click pe butonul X, pornește clipul care mă interesează. Cu sonorul pe mute! Că doară pe mine reclama mă interesa s-o văd, aia care s-a pornit automat cu sonorul la maxim, ce treabă mai am eu cu clipul? Clipul poate merge și cu sunetul oprit, după ce am văzut reclama.

Băi, voi sunteți sănătoși? Psihic mă refer. Cu ăștia de la ProTV am, nu cu voi, stați liniștiți. Concluzie? Eu sunt sigur că vor apare niște canale media alternative la ce se face azi, poate pe net. Asta nu-i o problemă de dacă ci de când. Dar recunosc deschis că aștept cu nerăbdare ziua aia...

Later edit: Între timp am observat că nu e un tipar stabil. Uneori este reclamă, alteori nu. Totuși...

Jucăriile de azi

Într-o zi veneam acasă şi am văzut în faţa blocului o fetiţă care se juca cu un telefon. Evident, era un telefon de jucărie dar m-am gândit: noi cu ce ne jucam când eram mici? Păi: cu pistoale de plastic, maşinuţe, săbii din lemn, arcuri şi săgeţi, ţevi şi cornete, praştii şi coioabe... în timp ce fetele se jucau cu păpuşi, tăvi şi nisip, de-a mama şi tata, săreau coarda, elasticul, jucau şotron... Îmi mai aduc aminte că ne jucam de-a v-aţi ascunselea, de-a hoţii şi poliţiştii, cowboy-ii şi indienii... şi câte alte jocuri ale copilăriei. Lăsând la o parte, evident, fotbalul, că şi acolo aveam prezenţă 100%, ba chiar organizam turnee sau campionate între blocuri.

Astăzi în schimb cu ce se joacă copiii? Nu ştiu. Fata aia butona un telefon de jucărie... Peste câţiva ani va avea unul real. Apoi, pe mess. Şi pe Facebook. Şi când X îi va spune lui Y: "Vezi ce frumos ninge afară?", Y îi va răspunde lui X: "Dă-mi link!"

Mă întreb cât de sănătoase sunt aceste lucruri. O întrebare mai mult retorică.

sursă foto: omul modern