Simt, deci trăiesc

Este o nouă săptămână și deci o nouă ediție a concursului Blog Power. De data aceasta Denisa (care iată că după o lungă așteptare a ajuns să câștige de două ori la interval foarte scurt de timp) ne propune o meditație pe următoarea temă:

Omul sensibil.

• Definește sensibilitatea.

• Descrie omul sensibil.

• În contextul definit de tine pentru cele două criterii de mai sus, arată sensibilitatea reprezentată prin tine.

După părerea mea omul este o ființă care are doi poli: creierul și inima. Primul este centrul rațiunii. Al doilea este centrul simțirii. Știu, o să spuneți că inima nu este decât un organ, o pompă de sânge a organismului; dar pentru mine ea este nucleul sensibilității, locul de unde izvorăște ea.

A fi sensibil înseamnă a simți. Înseamnă a percepe poezia dintr-un răsărit de soare. A simți parfumul unei picturi sau a fi sedus de frumusețea unui text literar. Înseamnă de asemenea a simți poezia dintr-un suflet de lângă tine. O persoană sensibilă este o persoană atentă, delicată, în prezența căreia te simți mereu în largul tău. Pentru că nu poți să nu fii atent cu ceilalți atunci când privești lumea de la nivelul inimii. Inima îți dă o anumită stare de empatie și înțelegere pe care nici un alt organ nu ți-o poate da.

Sensibilitatea nu este specifică oamenilor: ea este prezentă și la animale. Păcat însă că unii oameni au pierdut-o. Așa au apărut, cu timpul, lupta pentru putere, războaiele, comunismul, societatea de consum. Ele sunt toate produse ale creierului. Ale unui creier lipsit de inimă. Poate că ar fi momentul să ne reîntoarcem la simțire. Creierul fără inimă este insuficient. Nu are cum funcționa corect: el are nevoie de inimă care să îl irige cu sânge. Rațiunea fără simțire este sursa tuturor relelor de pe pământ.

O temă recurentă în multe producții SF este cea a androidului care-și caută umanitatea (vezi spre exemplu Data din Star Trek). Apogeuri ale inteligenței artificiale, acești roboți aspiră la a deveni... oameni. Din păcate literatura SF nu vorbește despre cazurile reale de oameni handicapați, oameni care au inima atrofiată, oameni insensibili. Pentru că și acesta este un handicap, la fel ca toate celelalte handicapuri. Poate chiar mai mare. Pentru că în lipsa sensibilității totul își pierde sensul. În lipsa sensibilității iubirea devine sex, dialogul devine monolog iar omul se izolează într-un turn de fildeș inaccesibil celorlalți și de unde el însuși nu mai are nici un contact cu lumea.

A fi sensibil înseamnă a comunica cu lumea nu prin voce ci prin atingere. Atingerea este delicată. A fi sensibil înseamnă a fi interesat nu de forma lucrurilor ci de fondul lor. Înseamnă a fi preocupat nu de cuvintele care-ți ies prin gură ci de cum îl influențează ele pe interlocutor. Înseamnă a simți ce-și dorește mai mult celălalt, ce îl poate face fericit sau măcar să zâmbească, și a reuși să îi provoci acel zâmbet. Înseamnă a face cadoul potrivit ființei iubite, lucrul pe care și-l dorea ea. Înseamnă a reuși să te integrezi într-un grup social foarte ușor. Înseamnă a te face foarte plăcut de ceilalți, care se vor simți foarte bine în prezența ta. Sensibilitatea este ca o haină de matase fină ce îți acoperă trupul.

Pe de altă parte însă rațiunea nu trebuie nici ea să lipsească. Sensibilitatea excesivă, lipsită de rațiune, ne poate crea probleme. Ne poate face hipersensibili, emotivi, prea melancolici, incapabili de a acționa. Ne poate face să trăim permanent în trecut, în amintiri, sau să fim foarte ușor răniți de cei din jurul nostru. Lipsită de inteligență, sensibilitatea ne poate orbi. Ne poate face să acceptăm necondiționat defectele unui om, părțile lui tenebroase, fără să încercăm să luptăm cu ele. Ne poate face incapabili să aplicăm o pedeapsă copilului nostru atunci când el face un lucru greșit. Pedeapsă care, deși aducătoare de discomfort sau suferință temporară, se poate dovedi salutară în formarea lui ca om.

Dar dacă ar fi totuși să le compar pe cele două, rațiunea și simțirea, gândirea și sensibilitatea, atunci aș spune că rațiunea este cea care ne ghidează prin viață dar sensibilitatea este cea care ne face să fim vii. În încheiere vă las cu câteva cuvinte inspirate ale lui Lucian Blaga:

A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.