Cam asta.
Pierdut temă. Găsitorului recompensă.
De când am scris acest articool, am schimbat încă o dată tema blogului. Cea de acum e bazată pe un șablon realizat de Klodian, autor pe DeluxeTemplates.net. Dar tot nu-s mulțumit de ea. Ok, e simplă, exact ce mi-am dorit. E frumoasă, proporțiile sunt bune și îmi place cromatica, adică culorile și modul în care se îmbină ele. În plus, am operat mici modificări la nivelul ei, astfel postările apar acum în format magazin (o imagine plus un sumar al articolului pe pagina principală), în comentariile se afilșează emoticoane Yahoo iar ultimele apar sus în dreapta (astfel încât știi dacă a mai comentat cineva de la ultima ta intrare pe blog) și ar mai fi diverse finisaje. Atunci, ce nu-i de plăcut la ea?
Deși culorile sunt faine, îi dau cumva un aer bătrânesc. Aș prefera ceva mai jovial, mai luminos, nu neapărat în mod explicit. Starea pe care ți-o dă tema trebuie să fie în acord cu titlul blogului, adică cool. În același timp, nu vreau un design potrivit pentru un blog tehnic, cum era Horcrux (care altfel era mișto). Deci mno, impas. Ar mai fi la variante Balena, pe care am mai avut-o pe blog, dar mă mai gândesc. În fine, dacă cineva îmi recomandă o temă care îmi va plăcea și pe care o voi pune aici, o să-l premiez. De exemplu scriu un articol despre blogul lui sau ceva. Să vedem, se oferă cineva? Promit că scriu de bine. :)
Cam asta.
Cam asta.
Cool reloaded
După cum observați, am făcut niște modificări la blog.
În primul rând, am repus teme Horcrux. Apoi, în sidebar, am modificat acel gadget bazat pe AJAX: atât etichetele cât și restul secțiunilor arată mai bine. Pe urmă, am modificat codul care afișează sumarul unei postări pe pagina principală (dând blogului un efect de magazin) astfel încât pentru articolele care nu au imagini să se afișeze una implicită. Momentan e acel Be Cool cu albastru pe alb. Observați că se afișează și în gadgetul cu Postări Populare? Așa. :)
Tema e puțin simplificată față de cum era înainte. Mă gândesc s-o simplific și mai mult. Dar acum nu mai stau la ea, că deja a târziu; mâine e sâmbătă iar poimâine duminică așa că am timp berechet. Apropo, vă place noul favicon?
Pe viitor o să mă ocup mai serios de acest blog.
În primul rând, am repus teme Horcrux. Apoi, în sidebar, am modificat acel gadget bazat pe AJAX: atât etichetele cât și restul secțiunilor arată mai bine. Pe urmă, am modificat codul care afișează sumarul unei postări pe pagina principală (dând blogului un efect de magazin) astfel încât pentru articolele care nu au imagini să se afișeze una implicită. Momentan e acel Be Cool cu albastru pe alb. Observați că se afișează și în gadgetul cu Postări Populare? Așa. :)
Tema e puțin simplificată față de cum era înainte. Mă gândesc s-o simplific și mai mult. Dar acum nu mai stau la ea, că deja a târziu; mâine e sâmbătă iar poimâine duminică așa că am timp berechet. Apropo, vă place noul favicon?
Pe viitor o să mă ocup mai serios de acest blog.
Cum îmi pot promova blogul?
Această întrebare poate fi pe buzele multor blogări, mai ales începători. Unde, într-un fel, prin începător se înțelege cu trafic/PageRank insuficient. Pentru că, cum să vă zic, degeaba ai 3 ani de bloging dacă n-ai ajuns prea departe, tot începător te numești. Fix pe principiul că degeaba ai o vârstă biologică de 30 de ani dacă gândești ca un copil, tot imatur se cheamă că ai rămas. Asta, cum ziceam, într-un fel.
Se pune așadar întrebarea cum să vă promovați blogul. Există mai multe metode dar cea mai la îndemână este să folosiți...alte bloguri. Că doar n-o să dați bani pentru reclame. Mai există varianta rețelelor sociale, dar eu nu plusez pe ea, pentru că de acolo vă va veni trafic - însă trafic de un anumit tip. Cititorii intrați de pe Facebook de obicei sunt de moment, trebuie să scrieți des și mult ca să-i păstrați și trebuie să băgați multe poze cu pisici în textele voastre. Publicul rafinat se găsește pe bloguri, și tot de acolo puteți primi linkuri, care în timp vă consolidează poziția în Google și vă fac tot mai relevanți.
O idee simplă de promovare a fost publicată azi pe SunLog și are la bază un schimb de linkuri inteligent, dacă-i pot spune astfel. Ea implică cel puțin doi blogări, cel puțin unul dintre ei având cel puțin două bloguri. :) Despre ce e vorba? Să zicem că blogărul nr. 1 este Vasile și el deține blogul A iar blogărul nr. doi este Costel și el deține blogurile B și C. Vasile publică pe blogul lui A un articol și inserează în el un link spre blogul B (al lui Costel). Costel publică și el un articol, dar pe blogul C, în care inserează un link spre blogul A al lui Vasile. Asta e metoda, foarte simplă dar foarte eficace. Eficiența vine din aceea că linkurile sunt însoțite de text (postări) și văzute de Google ca fiind naturale. În plus, ele nu sunt nici reciproce (adică de la A la B și de la B la A).
Articolele pot fi scrise fie cu privire la blogul linkuit (ex un fel de blog review), fie pur și simplu ca orice alt articol, doar că se adaugă un link pe un anumit cuvânt cheie. Aceste linkuri pot fi puse ori spre pagina principală a blogului promovat, ori spre un anumit articol de pe el, după cum se înțeleg cei doi (ele sunt în ambele cazuri foarte eficiente). Datorită faptului că nu trebuie să vă conformați anumitor cerințe (cum e cazul la articolele de tip advertorial) ci puteți scrie liber și natural, cititorii vor primi același conținut ca de obicei dar în plus veți promova și blogul celuilalt (și el pe al vostru).
Este o metodă pe cât de simplă și banală, pe atât de puțin utilizată, am senzația. Vă doresc succes în folosirea ei. :)
Se pune așadar întrebarea cum să vă promovați blogul. Există mai multe metode dar cea mai la îndemână este să folosiți...alte bloguri. Că doar n-o să dați bani pentru reclame. Mai există varianta rețelelor sociale, dar eu nu plusez pe ea, pentru că de acolo vă va veni trafic - însă trafic de un anumit tip. Cititorii intrați de pe Facebook de obicei sunt de moment, trebuie să scrieți des și mult ca să-i păstrați și trebuie să băgați multe poze cu pisici în textele voastre. Publicul rafinat se găsește pe bloguri, și tot de acolo puteți primi linkuri, care în timp vă consolidează poziția în Google și vă fac tot mai relevanți.
O idee simplă de promovare a fost publicată azi pe SunLog și are la bază un schimb de linkuri inteligent, dacă-i pot spune astfel. Ea implică cel puțin doi blogări, cel puțin unul dintre ei având cel puțin două bloguri. :) Despre ce e vorba? Să zicem că blogărul nr. 1 este Vasile și el deține blogul A iar blogărul nr. doi este Costel și el deține blogurile B și C. Vasile publică pe blogul lui A un articol și inserează în el un link spre blogul B (al lui Costel). Costel publică și el un articol, dar pe blogul C, în care inserează un link spre blogul A al lui Vasile. Asta e metoda, foarte simplă dar foarte eficace. Eficiența vine din aceea că linkurile sunt însoțite de text (postări) și văzute de Google ca fiind naturale. În plus, ele nu sunt nici reciproce (adică de la A la B și de la B la A).
Articolele pot fi scrise fie cu privire la blogul linkuit (ex un fel de blog review), fie pur și simplu ca orice alt articol, doar că se adaugă un link pe un anumit cuvânt cheie. Aceste linkuri pot fi puse ori spre pagina principală a blogului promovat, ori spre un anumit articol de pe el, după cum se înțeleg cei doi (ele sunt în ambele cazuri foarte eficiente). Datorită faptului că nu trebuie să vă conformați anumitor cerințe (cum e cazul la articolele de tip advertorial) ci puteți scrie liber și natural, cititorii vor primi același conținut ca de obicei dar în plus veți promova și blogul celuilalt (și el pe al vostru).
Este o metodă pe cât de simplă și banală, pe atât de puțin utilizată, am senzația. Vă doresc succes în folosirea ei. :)
Despre simplitate și puritate
Pur și simplu când am văzut tema Blog Power de săptămâna asta, crescută din crengile unui copac cu vise, n-am știut cum s-o iau. Adică să v-arăt cum sună:
Aceasta ar fi lecția simplității. A fi cababil să gândești „out of the box”, să ieși din lalțul de fire complicate ale situației pe care te chinui să o rezolvi, să le tai cu sabia discernământulu și să te ridici deasupra lor, privind lucrurile panoramic, din perspectivă. Și apoi să alegi soluția cea mai simplă și rapidă.
În ce privește puritatea, ea este asociată în dese rânduri cu curățenia. Hrana este pură atunci când este naturală (adică brută, neprelucrată) și nu conține E-uri (adică sănătoasă, nedegradată). Iaurtul este pur când pe el scrie Danone iar omul e pur dacă s-a născut în Germania, e blond și are ochi albaștri. Nu, scuzați, ăstea-s din alt film. :) A fi pur înseamnă a fi curat.
Ce rămâne pur în impur? Întotdeauna un amestec va conține și ceva pur. De exemplu aruncăm într-un vas cu apă o mână de nisip. Nisipul va impurifica apa. Însă apa nu se pierde, doar se amestecă. Dacă vom pune acea apă pe foc, pentru a se evapora, și apoi o vom răci, pentru ca vaporii de apă să se condenseze, vom obține din nou apă pură. Sau, am putea lăsa pur și simplu vasul nemișcat, așteptând ca nisipul să se așeze pe fund...
Lecția de data asta fiind că prin simplitate (soluția a doua, cu decantarea, este mult mai simplă decât fierberea și apoi captarea vaporilor de apă) ajungem mai repede la puritate.
Dintre textele participante la BP-ul acesta, vi le recomand pe: Mica mea minune, Simplu dans ritual și Platforma de bloging Ghost.
sursă foto
Pur și simpluDeci asta-i tema, ca să știți. Dificilă. Dar pentru mine lucrurile dificile constituie provocări. Drept care am început să mă gândesc la definiția celor două cuvinte. Și gândindu-mă așa, mi-am amintit o lecție de istorie. Un țăran din Frigia, pe nume Gordius, ajuns la tron în mod neașteptat, și-a urcat carul la templu, oferindu-l zeilor drept mulțumire. Poate că servitorii au vrut să cosmetizeze puțin carul, luând jugul jos, dar acesta era legat de oiște cu un nod atât de strâns și de complicat încât nimeni n-a putut să-l dezlege. Oracolele au prezis că cel care va putea desface nodul va deveni stăpânul întregii Asii. Mai târziu, Alexandru Macedon, trecând pe acolo, pus în fața testului acelui nod, a scos sabia și a tăiat sfoara în două. Și apoi a cucerit Asia.
Când crezi că există pur și simplu?
Ce rămâne pur în impur?
Ce este simplu în complicat?
Aceasta ar fi lecția simplității. A fi cababil să gândești „out of the box”, să ieși din lalțul de fire complicate ale situației pe care te chinui să o rezolvi, să le tai cu sabia discernământulu și să te ridici deasupra lor, privind lucrurile panoramic, din perspectivă. Și apoi să alegi soluția cea mai simplă și rapidă.
În ce privește puritatea, ea este asociată în dese rânduri cu curățenia. Hrana este pură atunci când este naturală (adică brută, neprelucrată) și nu conține E-uri (adică sănătoasă, nedegradată). Iaurtul este pur când pe el scrie Danone iar omul e pur dacă s-a născut în Germania, e blond și are ochi albaștri. Nu, scuzați, ăstea-s din alt film. :) A fi pur înseamnă a fi curat.
Ce rămâne pur în impur? Întotdeauna un amestec va conține și ceva pur. De exemplu aruncăm într-un vas cu apă o mână de nisip. Nisipul va impurifica apa. Însă apa nu se pierde, doar se amestecă. Dacă vom pune acea apă pe foc, pentru a se evapora, și apoi o vom răci, pentru ca vaporii de apă să se condenseze, vom obține din nou apă pură. Sau, am putea lăsa pur și simplu vasul nemișcat, așteptând ca nisipul să se așeze pe fund...
Lecția de data asta fiind că prin simplitate (soluția a doua, cu decantarea, este mult mai simplă decât fierberea și apoi captarea vaporilor de apă) ajungem mai repede la puritate.
Dintre textele participante la BP-ul acesta, vi le recomand pe: Mica mea minune, Simplu dans ritual și Platforma de bloging Ghost.
sursă foto
Blog Media
Din ciclul bloguri noi pe internet, astăzi o să vă prezint un blog de... media. Sau cel puțin așa se numește el, Blog Media, și este realizat pe platforma Blogger. Care platformă aparține celor de la Google, după cum probabil știți.
Dacă o să-l frunzăriți puțin, o să vedeți că blogul e axat pe știri (de multe ori inedite sau foarte interesante - de exemplu cum puii mei se poate așa ceva, chiar în China?), pe tot ce ține de mass-media, pe chestii legate de vânzare-cumpărare-promovare-advertising și pe altele. Social media încă nu am văzut dar blogul este la început, nici n-are trei luni.
Are în schimb linkuri, și să vedem la ce Page Rank va ajunge la următoarea actualizare Google, care este așteptată cu sufletul la gură. Și pentru că scriam de vânzare și marketing, blogul are și un ambalaj excelent, adică o temă superbă, ceea ce-i încă un plus, mai ales că pe Blogger nu găsești întotdeauna bloguri cu design plăcut.
Ar mai fi multe de zis, de exemplu setările sunt bine făcute, avem categorii și etichete pentru fiecare postare, avem smile-uri în comentarii, și încă unele interesante, dar ceea ce contează este cum o să evolueze acest blog pe viitor și în ce măsură va reuși să se impună că un canal media de vizitat.
Media, bloging (sau blogging), știri, promovare (sau advertoriale? hahaha), într-un cuvânt, încă un blog în nesfârșita competiție online. Să-i urăm succes și viață lungă!
Dacă o să-l frunzăriți puțin, o să vedeți că blogul e axat pe știri (de multe ori inedite sau foarte interesante - de exemplu cum puii mei se poate așa ceva, chiar în China?), pe tot ce ține de mass-media, pe chestii legate de vânzare-cumpărare-promovare-advertising și pe altele. Social media încă nu am văzut dar blogul este la început, nici n-are trei luni.
Are în schimb linkuri, și să vedem la ce Page Rank va ajunge la următoarea actualizare Google, care este așteptată cu sufletul la gură. Și pentru că scriam de vânzare și marketing, blogul are și un ambalaj excelent, adică o temă superbă, ceea ce-i încă un plus, mai ales că pe Blogger nu găsești întotdeauna bloguri cu design plăcut.
Ar mai fi multe de zis, de exemplu setările sunt bine făcute, avem categorii și etichete pentru fiecare postare, avem smile-uri în comentarii, și încă unele interesante, dar ceea ce contează este cum o să evolueze acest blog pe viitor și în ce măsură va reuși să se impună că un canal media de vizitat.
Media, bloging (sau blogging), știri, promovare (sau advertoriale? hahaha), într-un cuvânt, încă un blog în nesfârșita competiție online. Să-i urăm succes și viață lungă!
Deșertul vieții noastre
N-am mai scris de mult timp pe acest blog. O fac acum, pe o temă propusă de Blog Power:
După cum probabil ați înțeles deja, deșertul reprezintă lumea de astăzi. Credința în Dumnezeu e convingerea de ordin interior că nu am apărut în această lume din senin, ci că am fost creați de un Tată spiritual. Cărțile sfinte și ritualurile sunt tocmai pozele pe care acel om le avea la el. Ele ne fac să ne aducem aminte de divin. Din păcate, cu trecerea timpului, pozele s-au deteriorat iar imaginile de pe ele au ajuns să fie mai mult sau mai puțin deformate. Astfel, chiar omul care crede în Dumnezeu, ajunge de multe ori să pună preț mai mare pe dogmă sau pe ritualul exterior decât pe ceea ce ar trebui el să semnifice. La fel cum unii, într-o căsătorie, pun preț mai mare pe hârtia de la notar decât pe sentimentele pe care acea uniune ar trebui să se bazeze. După și mai mult timp, o parte a acestor ritualuri sau învățături s-au deteriorat și mai mult, încât au devenit superstiții și folclor. Iar majoritatea oamenilor le-au îngropat și pe acestea în noaptea adâncă a ignoranței și a materialității.
Eu v-am povestit mai sus despre un om în deșert. Desigur că am vrut să simplific povestea, în realitate nu este unul, ci de mai mulți. Și fiecare are poza lui. Aceste poze nu sunt identice între ele, căci în unele bărbatul pozat poartă cravată, în altele are gâtul gol, în unele privește drept în față iar în altele are ochii întorși parcă spre înăuntru, gânditori. Așa că o parte din oamenii care credeau că au un tată, au început să se certe cu privire la originalitatea pozelor, fiecare susținând că a lui este autentică și celelalte sunt reproduceri inferioare. Poate cândva, când vor privi mai atenți, o să observe că în ciuda diferențelor, chipul este același permanent. Și că toate, chiar dacă filmate la momente diferite de timp și dăruite în funcție de starea sufletească și particularitățile celui care le-a primit, înfățișează aceeași unică persoană.
Și când vom realiza, ca oameni, că avem un părinte spiritual, și că este același pentru toți, vom înțelege fără îndoială și faptul că suntem frați între noi. Iar atunci nu se va mai pune problema de a-i privi pe ceilalți ca și cum ar fi separați de noi. Nu vom mai fi noi și restul lumii, ci noi într-o lume care acum a devenit familia noastră.
Cel puțin eu așa sper.
Alte articole pe aceeași temă: Credința mea, Un Dumnezeu prieten, Credință, religie, oameni, Pagini de religie, Între credință și religie.
Pagini de religie!Într-o zi, un om s-a trezit singur în deșert, fără să-și mai amintească prea multe din trecut, fără să știe cum și de ce a ajuns acolo. Atunci a început să facă presupuneri despre aceste lucruri. S-a căutat prin buzunare și tot ce a găsit au fost niște poze, ale unei persoane mai în vârstă, care avea același nume cu el. Pe spatele lor scria: Cu drag, tatăl tău! Totuși, omul nostru nu ținea minte să fi avut vreun tată. Așa că a început să emită teorii cum că viața lui a apărut printr-o întâmplare, printr-un accident al naturii, printr-un joc al sorții. Milioane de fire de praf s-au combinat și, cumva, i-au dat naștere lui. Ba chiar a început să scrie cărți, în care să afirme sus și tare că omul e alcătuit din fire de praf iar întreaga teorie a părinților este o prostie de adormit copii.
- Cum interpretezi credința în Dumnezeu, cât de mult contează cărțile sfinte pentru modul tău de viață?! Ai o altă religie decât cea creștină sau nu ești fidel nici unei religii, spune-ne cât de mult îți influențează viața tocmai acest fapt!
- Cât de bine reușești să deosebești credința față de ritualuri, istoria autentificată de cercetari și documente față de folclorul popular? Exemplifică și spune-ne și întâmplări marcante din viața ta care au ca bază tocmai credința, ritualurile, folclorul popular!
- Ești tu și restul lumii sau tu în restul lumii?
După cum probabil ați înțeles deja, deșertul reprezintă lumea de astăzi. Credința în Dumnezeu e convingerea de ordin interior că nu am apărut în această lume din senin, ci că am fost creați de un Tată spiritual. Cărțile sfinte și ritualurile sunt tocmai pozele pe care acel om le avea la el. Ele ne fac să ne aducem aminte de divin. Din păcate, cu trecerea timpului, pozele s-au deteriorat iar imaginile de pe ele au ajuns să fie mai mult sau mai puțin deformate. Astfel, chiar omul care crede în Dumnezeu, ajunge de multe ori să pună preț mai mare pe dogmă sau pe ritualul exterior decât pe ceea ce ar trebui el să semnifice. La fel cum unii, într-o căsătorie, pun preț mai mare pe hârtia de la notar decât pe sentimentele pe care acea uniune ar trebui să se bazeze. După și mai mult timp, o parte a acestor ritualuri sau învățături s-au deteriorat și mai mult, încât au devenit superstiții și folclor. Iar majoritatea oamenilor le-au îngropat și pe acestea în noaptea adâncă a ignoranței și a materialității.
Eu v-am povestit mai sus despre un om în deșert. Desigur că am vrut să simplific povestea, în realitate nu este unul, ci de mai mulți. Și fiecare are poza lui. Aceste poze nu sunt identice între ele, căci în unele bărbatul pozat poartă cravată, în altele are gâtul gol, în unele privește drept în față iar în altele are ochii întorși parcă spre înăuntru, gânditori. Așa că o parte din oamenii care credeau că au un tată, au început să se certe cu privire la originalitatea pozelor, fiecare susținând că a lui este autentică și celelalte sunt reproduceri inferioare. Poate cândva, când vor privi mai atenți, o să observe că în ciuda diferențelor, chipul este același permanent. Și că toate, chiar dacă filmate la momente diferite de timp și dăruite în funcție de starea sufletească și particularitățile celui care le-a primit, înfățișează aceeași unică persoană.
Și când vom realiza, ca oameni, că avem un părinte spiritual, și că este același pentru toți, vom înțelege fără îndoială și faptul că suntem frați între noi. Iar atunci nu se va mai pune problema de a-i privi pe ceilalți ca și cum ar fi separați de noi. Nu vom mai fi noi și restul lumii, ci noi într-o lume care acum a devenit familia noastră.
Cel puțin eu așa sper.
Alte articole pe aceeași temă: Credința mea, Un Dumnezeu prieten, Credință, religie, oameni, Pagini de religie, Între credință și religie.
Simt, deci trăiesc
Este o nouă săptămână și deci o nouă ediție a concursului Blog Power. De data aceasta Denisa (care iată că după o lungă așteptare a ajuns să câștige de două ori la interval foarte scurt de timp) ne propune o meditație pe următoarea temă:
A fi sensibil înseamnă a simți. Înseamnă a percepe poezia dintr-un răsărit de soare. A simți parfumul unei picturi sau a fi sedus de frumusețea unui text literar. Înseamnă de asemenea a simți poezia dintr-un suflet de lângă tine. O persoană sensibilă este o persoană atentă, delicată, în prezența căreia te simți mereu în largul tău. Pentru că nu poți să nu fii atent cu ceilalți atunci când privești lumea de la nivelul inimii. Inima îți dă o anumită stare de empatie și înțelegere pe care nici un alt organ nu ți-o poate da.
Sensibilitatea nu este specifică oamenilor: ea este prezentă și la animale. Păcat însă că unii oameni au pierdut-o. Așa au apărut, cu timpul, lupta pentru putere, războaiele, comunismul, societatea de consum. Ele sunt toate produse ale creierului. Ale unui creier lipsit de inimă. Poate că ar fi momentul să ne reîntoarcem la simțire. Creierul fără inimă este insuficient. Nu are cum funcționa corect: el are nevoie de inimă care să îl irige cu sânge. Rațiunea fără simțire este sursa tuturor relelor de pe pământ.
O temă recurentă în multe producții SF este cea a androidului care-și caută umanitatea (vezi spre exemplu Data din Star Trek). Apogeuri ale inteligenței artificiale, acești roboți aspiră la a deveni... oameni. Din păcate literatura SF nu vorbește despre cazurile reale de oameni handicapați, oameni care au inima atrofiată, oameni insensibili. Pentru că și acesta este un handicap, la fel ca toate celelalte handicapuri. Poate chiar mai mare. Pentru că în lipsa sensibilității totul își pierde sensul. În lipsa sensibilității iubirea devine sex, dialogul devine monolog iar omul se izolează într-un turn de fildeș inaccesibil celorlalți și de unde el însuși nu mai are nici un contact cu lumea.
A fi sensibil înseamnă a comunica cu lumea nu prin voce ci prin atingere. Atingerea este delicată. A fi sensibil înseamnă a fi interesat nu de forma lucrurilor ci de fondul lor. Înseamnă a fi preocupat nu de cuvintele care-ți ies prin gură ci de cum îl influențează ele pe interlocutor. Înseamnă a simți ce-și dorește mai mult celălalt, ce îl poate face fericit sau măcar să zâmbească, și a reuși să îi provoci acel zâmbet. Înseamnă a face cadoul potrivit ființei iubite, lucrul pe care și-l dorea ea. Înseamnă a reuși să te integrezi într-un grup social foarte ușor. Înseamnă a te face foarte plăcut de ceilalți, care se vor simți foarte bine în prezența ta. Sensibilitatea este ca o haină de matase fină ce îți acoperă trupul.
Pe de altă parte însă rațiunea nu trebuie nici ea să lipsească. Sensibilitatea excesivă, lipsită de rațiune, ne poate crea probleme. Ne poate face hipersensibili, emotivi, prea melancolici, incapabili de a acționa. Ne poate face să trăim permanent în trecut, în amintiri, sau să fim foarte ușor răniți de cei din jurul nostru. Lipsită de inteligență, sensibilitatea ne poate orbi. Ne poate face să acceptăm necondiționat defectele unui om, părțile lui tenebroase, fără să încercăm să luptăm cu ele. Ne poate face incapabili să aplicăm o pedeapsă copilului nostru atunci când el face un lucru greșit. Pedeapsă care, deși aducătoare de discomfort sau suferință temporară, se poate dovedi salutară în formarea lui ca om.
Dar dacă ar fi totuși să le compar pe cele două, rațiunea și simțirea, gândirea și sensibilitatea, atunci aș spune că rațiunea este cea care ne ghidează prin viață dar sensibilitatea este cea care ne face să fim vii. În încheiere vă las cu câteva cuvinte inspirate ale lui Lucian Blaga:
A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.
Omul sensibil.După părerea mea omul este o ființă care are doi poli: creierul și inima. Primul este centrul rațiunii. Al doilea este centrul simțirii. Știu, o să spuneți că inima nu este decât un organ, o pompă de sânge a organismului; dar pentru mine ea este nucleul sensibilității, locul de unde izvorăște ea.
- Definește sensibilitatea.
- Descrie omul sensibil.
- În contextul definit de tine pentru cele două criterii de mai sus, arată sensibilitatea reprezentată prin tine.
A fi sensibil înseamnă a simți. Înseamnă a percepe poezia dintr-un răsărit de soare. A simți parfumul unei picturi sau a fi sedus de frumusețea unui text literar. Înseamnă de asemenea a simți poezia dintr-un suflet de lângă tine. O persoană sensibilă este o persoană atentă, delicată, în prezența căreia te simți mereu în largul tău. Pentru că nu poți să nu fii atent cu ceilalți atunci când privești lumea de la nivelul inimii. Inima îți dă o anumită stare de empatie și înțelegere pe care nici un alt organ nu ți-o poate da.
Sensibilitatea nu este specifică oamenilor: ea este prezentă și la animale. Păcat însă că unii oameni au pierdut-o. Așa au apărut, cu timpul, lupta pentru putere, războaiele, comunismul, societatea de consum. Ele sunt toate produse ale creierului. Ale unui creier lipsit de inimă. Poate că ar fi momentul să ne reîntoarcem la simțire. Creierul fără inimă este insuficient. Nu are cum funcționa corect: el are nevoie de inimă care să îl irige cu sânge. Rațiunea fără simțire este sursa tuturor relelor de pe pământ.
O temă recurentă în multe producții SF este cea a androidului care-și caută umanitatea (vezi spre exemplu Data din Star Trek). Apogeuri ale inteligenței artificiale, acești roboți aspiră la a deveni... oameni. Din păcate literatura SF nu vorbește despre cazurile reale de oameni handicapați, oameni care au inima atrofiată, oameni insensibili. Pentru că și acesta este un handicap, la fel ca toate celelalte handicapuri. Poate chiar mai mare. Pentru că în lipsa sensibilității totul își pierde sensul. În lipsa sensibilității iubirea devine sex, dialogul devine monolog iar omul se izolează într-un turn de fildeș inaccesibil celorlalți și de unde el însuși nu mai are nici un contact cu lumea.
A fi sensibil înseamnă a comunica cu lumea nu prin voce ci prin atingere. Atingerea este delicată. A fi sensibil înseamnă a fi interesat nu de forma lucrurilor ci de fondul lor. Înseamnă a fi preocupat nu de cuvintele care-ți ies prin gură ci de cum îl influențează ele pe interlocutor. Înseamnă a simți ce-și dorește mai mult celălalt, ce îl poate face fericit sau măcar să zâmbească, și a reuși să îi provoci acel zâmbet. Înseamnă a face cadoul potrivit ființei iubite, lucrul pe care și-l dorea ea. Înseamnă a reuși să te integrezi într-un grup social foarte ușor. Înseamnă a te face foarte plăcut de ceilalți, care se vor simți foarte bine în prezența ta. Sensibilitatea este ca o haină de matase fină ce îți acoperă trupul.
Pe de altă parte însă rațiunea nu trebuie nici ea să lipsească. Sensibilitatea excesivă, lipsită de rațiune, ne poate crea probleme. Ne poate face hipersensibili, emotivi, prea melancolici, incapabili de a acționa. Ne poate face să trăim permanent în trecut, în amintiri, sau să fim foarte ușor răniți de cei din jurul nostru. Lipsită de inteligență, sensibilitatea ne poate orbi. Ne poate face să acceptăm necondiționat defectele unui om, părțile lui tenebroase, fără să încercăm să luptăm cu ele. Ne poate face incapabili să aplicăm o pedeapsă copilului nostru atunci când el face un lucru greșit. Pedeapsă care, deși aducătoare de discomfort sau suferință temporară, se poate dovedi salutară în formarea lui ca om.
Dar dacă ar fi totuși să le compar pe cele două, rațiunea și simțirea, gândirea și sensibilitatea, atunci aș spune că rațiunea este cea care ne ghidează prin viață dar sensibilitatea este cea care ne face să fim vii. În încheiere vă las cu câteva cuvinte inspirate ale lui Lucian Blaga:
A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
